O duminică la biserica Emanuel din Galati


Poate că te întrebi cum am ajuns acolo. Păi simplu, sunt într-o perioadă în care studiez religia, m-a prins și filozofia, sunt dornic de cunoaștere, iar aceștia au folosit un slogan ca a celor de la ASUR pentru un program de-al lor și anume Îndrăznește să gândești. Și uite așa am accesat și am parcurs acel curs, l-am criticat, l-am lăudat și vă încurajez și pe voi să faceți asta dacă doriți. În ciuda promovării religioase pe care nu o agreez foarte mult, au multe alte programe la care chiar particip și-mi plac. Spre exemplu, urmez un curs de debate alături de ei și chiar sunt încântat de cum decurge.



În această luna la biserică se vorbește despre modul în care îți privești viața, cu optimism sau pesimism. Azi s-a vorbit despre iertare, evident că s-au folosit de biblie pentru asta și au accentuat ideea că oamenii în ciuda faptului că sunt iertați ei nu pot ierta la rândul lor. Din punctul meu de vedere nu au rezolvat problema ci au lăsat-o în continuare într-o amăgire pentru că lumea nu va putea ierta în continuare. Dacă ar fi funcționat pildele din Biblie cu siguranță am fi trăit într-o lume mult mai bună acum, dar sunt aproape 2000 de ani de când se vorbește despre aceaste învățături și nu s-a rezolvat mare lucru. La sfârșitul slujbei s-a stat la o bârfă la cafea am fost invitați la o discuție, însă a trebuit sa plec și-mi pare rău, poate că i-aș fi putut comunica pastorului bisericii punctul meu de vedere.

De ce lumea nu iartă și continuă păcatul? Păi simplu, pentru că nu se știe de ce acea persoană a greșit, de ce te-a supărat, tu poate că ierți prima greșeală dar nu poți ierta la nesfârșit. Atât timp cât nu cunoști motivul pentru care te supără acea persoană, greșeala se va repeta. Comunicarea este cheia, nu doar iertarea. Iertarea nu rezolva nimic, doar se încearcă ascunderea gunoiului sub preș. De obicei dacă cunoști motivele pentru care te-a supărat copilul, tatăl sau mama, că aici au bătut exemplele din slujba, sunt mari sanse să ierți cu inima deschisă, să existe o legătură sinceră și o apropriere inedită, nu doar: hai că te iert și de data asta și se merge mai departe. Totuși e posibil ca adevărul să nu fie pe placul tău, iar dacă consideri că nu merită iertarea sau dacă greșeala se repetă și acea persoană îți aduce prejudicii atunci cred că cel mai bine e să rupi relația. Asta e partea urâtă cu adevărul absolut, sunt momente când iertarea nu e cea mai bună soluție, iar Biblia nu sugerează asta, ba din contra, dacă nu ierți e posibil ca nici tu să nu fii iertat de Dumnezeul tău iertător, așadar trebuie să ierți ca să fii iertat ceea ce nu cred că e cea mai bună soluție. Dacă vreți să vedeți sluja o găsiți aici.

Dacă voi fi primit în continuare în această comunitate, voi încerca să particip și la discuțiile lor libere și mă voi strădui să învăț cât mai multe și să ajut cum pot. Cunosc multe persoane care se descurcă foarte bine fără o astfel de comunitate, dar cunosc oameni care, deși nu cred, își găsesc alinarea în altele de obicei în aclool. Pe aceștia cine-i sprijină?!! Sincer și eu simt nevoia de o astfel de susținere, norocul meu e că am o soție iubitoare și înțelegătoare cu care comunic foarte mult, dar ce m-aș fi făcut dacă nu era ea?

Voi ce părere aveți trebuie să-i ierți pe toți din jurul tău sau e bine și să rupi relațiile?

Comentarii

  1. Domnule Doru,
    Apreciz mult faptul ca ati ales sa fiti impreuna cu noi duminica. Cautarile dumneavoastra mi se par legitime, imi amintesc de ale mele de acum mai multi ani in urma si in acelas timp sper sa fi ramas un cautator.
    Problema iertari este mult mai vasta decat a putut ea fi cuprinsa duminica intr-o expunere de 30 de minute. Cred ca sunt relatii care nu pot fi restaurate si la care pur si simplu trebuie sa renuntam, dar in acelas timp iertarea face ca multe dintre relatiile noastre tensionate la un moment dat sa fie restaurate. Iertarea nu inseamna ca pur si simplu ingnori totul, ci ea presuune o intelegere a motivelor care ne-au adus in situatia respectiva, confruntarea celui care ne-a gresit, acordarea iertarii.
    Apreciez faptul ca sunteti deschis si va prezentati opiniile fata de experienta avuta la Biserica "Emanuel".
    Va doresc o zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc mult pentru timpul acordat să-mi scrieți aici. Aveți dreptate, exact asta am vrut să subliniez și eu, înțelegerea motivelor, cel mai esențial lucrul într-o relație. Nu știu dacă a reieșit asta din predica dumneavoastră, cel puțin la mine nu a ajuns și mi-ar fi plăcut să discutăm despre acest aspect.
    O zi frumoasă vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Doru îți mărturisesc faptul că pentru mine ești o persoană plină de surprize.
    Este evidentă setea ta de cunoaștere pe care am inteles-o încă de pe dojo-ul senseiului Aura Ledaru în urmă cu 10-12 ani.Sete care înțeleg că a continuat cu studiile tale, cu cercetarea ta în labirinturile filosofiei, ale mișcării seculare umaniste, cu studierea religiei si ce este mai frumos ( părerea mea ) cu citirea Bibliei. Păcat că pe aceasta nu ai aprofundat-o și trist ca ai citit-o prin lentilele multicolore ale științelor studiate de ține anterior.In mod firesc ordinea este taman inversă.
    Neînțeleasă mi-a fost auto suficienta ta și înclinația ta continuă către negare si tendința ta de a eticheta si condamna oamenii și comunitățile.P paradoxal...sau nu, acuzi aceleași lucruri pe care le faci și tu.
    Eu stiu si cred că porți în tine chipul lui Dumnezeu.Impotriva negării si dezaprobării tale.Iar aceasta mă face să țin la tine.
    Iar ca dovadă te asigur că ești binevenit să discuți cu oricine din Biserica creștină Emanuel. Dar nicidecum"la o birfa" cum greșit ai numit momentul de părtășie de după slujbă sau intr-o polemică sterilă.Poate ajută îți spun că nu vei fi nici primul nici ultimul"căutător" calcă ori va călca în biserica aceasta.Important este să ai ochi să vezi adevărul, să ai urechi să îl auzi si să ai inima curată.
    Iar toate acestea te rog frumos să mă crezi că nu stau în puterea ta! Este o cale lungă dar minunată. Stă doar în puterea lui Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt să te transforme, să îți destupe urechile,sa îți deschidă ochii să îți curețe inima. În zadar te amăgesc științele seculare. Iar pentru a argumenta închei cu un citat din psihologul creștin Larry Crabb :
    " Se pare că independenta conduce cu adevărat la viață. Minciuna lui Satan funcționează în aparență mai bine decât adevărul lui Dumnezeu. De foarte multe ori obținem satisfacția mai rapid când abordăm lucrurile în mod greșit, decât atunci când le abordăm din perspectivă biblică... Cu cât înaintăm mai mult pe calea independentei, cu atât mai mult ne cufundăm în noroiul gândirii noastre corupte."

    Mă rog pentru tine, Doru !

    Sorin Stroia

    RăspundețiȘtergere
  4. Bună Sorin și-ți mulțumesc mult că ți-ai făcut timp să-mi lași câteva gănduri aici. Într-adevăr mi-au mai spus lumea că uimesc sper să fie într-un mod pozitiv.

    Știința este minunată, știința este reală, știința este modul prin care putem desluși misterele universului în care trăim, doar prin ochii științei putem face asta, nu avem altă metodă. Uite un filmulet foarte drag mie care ilustrează asta: https://youtu.be/f-wk0MOwaLY . Cu siguranță studiul se începe cu partea științifică pentru că altfel nu ai putea înțelege restul. Ca de exemplu trebuie să înveți să citești înainte de studierea Bibliei e mult mai firesc așa, nu crezi? Iar Biblia o aprofundez cu ajutorul vostru dacă-mi este permis, deja am parcurs cursul ”Îndrăznește să gândești” unde multe din nelămuririle mele au rămas deschise, nimeni nu mi-a răspuns încă, probabil în urma discuțiilor viitoare voi afla.

    Nu știu dacă înțeleg foarte bine termenul de autosuficiență dar nu cred că mă caracterizează. În ciuda faptului că nu cred în existența unei divinități sunt dispus oricând să accept o dovadă adusă acesteia, iar negarea cum spui, ține de fapt de scepticism. Cu siguranță nu-mi doresc să condamn oameni, iar dacă se întâmplă să o fac cel mai probabil nu conștientizez asta. Intenția mea nu e de a critica oamenii ci ideologiile lor care bănuiesc că este permis. Dacă vezi ceva îneregulă cu concepțiile mele te rog să mă critici, cu siguranță nu-s perfect și nu le știu pe toate, iar critica e o metodă foarte bună pentru conștientizare.

    Îmi pare rău că ții la mine doar prin Dumnezeul tău, mi-ar fi plăcut să ții la mine pentru cine sunt eu.

    Pentru tine corectez textul și schimb termenul de bârfă pentru că într-adevăr are o conotație răuviotiare și nu am vrut să insinuez asta deoarece invitația a fost la o simplă discuție.

    Știu că sunt binevenit, altfel nu veneam, simt că lumea nu mă judecă și îmi plac discuțiile din programele bisericii. Dacă nu m-aș fi simțit bine nu aș fi venit. Cred că sunt mai degrabă un ”înțelegător” să zic, vreau să înțeleg fenomenul și nu un ”căutător” că nu caut nimic altceva decât oameni. Am ochi, am urechi, sper ca inima să fie ok dar mai ales creierașul să facă față :)

    Nu cred că vreau să fiu transformat și nici nu-mi doresc asta pentru că un observator nu trebuie să privească lucrurile din interior, trebuie să înțeleagă ce se întâmplă acolo dar dintr-o perspectivă de ansamplu. Ca un necredincios să fie ajutat la greu nu trebuie să-l transformi în credincios înainte, trebuie să știi cum să-l ajuți indiferent de credința lui. Din punctul meu de vedere dacă îmbrățișez o credință, oricare ar fi ea, automat le ignor pe celelalte și de fapt orbesc, iar eu nu-mi doresc asta.

    Dacă vrei să-mi dau cu părerea la citatul tău aș spune că sunt de acord cu el, dar ingnorând conexiunile biblice care pentru mine sunt nefolositoare.

    Sunt sceptic că rugăciunile ajută la ceva, cum ai spus și tu mai sus doar Dumnezeu mă poate schimba dar nici El nu cred că poate fără voia mea. Oricum consider acest gest ca fiind un gănd bun pentru mine și pentru asta îti mulțumesc.

    Gănduri bune și de la mine Sorin!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Ce faci atunci cand copilul inghite detergent lichid

Lupta nemiloasă cu demonul din mintea mea